Culturavura

Stăteam aseară în fața dulapului și mă gândeam în ce să mă îmbrac. Va fi înghesuială? O să-mi fie frig? Nu mă pot duce la revoluție în tricoul cu pisica. Mai bine un hanorac gros și niște Dr Martenși. Bocancii sunt făcuți pentru proteste, au experiență, tradiție, istorie. Eu nu. N-am mai participat la o revoluție deși tare aș fi vrut. Și-un fular și-o căciulă, de frig. Un prieten sugera gumă de mestecat, cică e utilă în cazul lacrimogenelor. Așa să fie? Și-un termos cu ceai ar fi fost bun. Corturi? Pe vremea asta? Nu știm ce înseamnă protestul, n-avem experiență, îl minimizăm.

N-am fost deci în zilele violente ale protestului, plecată din țară fiind și urmărind știrile pe un colț de net.  Mi se părea incredibil, nu credeam că se mai poate protesta în România.

Am plecat aseară cu gândul că voi primi gaz lacrimogen în ochi. De la Națiunile Unite la Universitate a fost suspect de liniște. Părea liniștea dinaintea furtunii. Căutam semnele serii trecute – geamuri sparte, bănci incendiate. Gupuri de jandarmi îmi intersectau calea. Văd un băiat agitat cu tricou cu System of a Down. Apoi văd că e printre primii reținuți de jandarmi.

Ce naiba cauți acolo, ai înnebunit? Totul e o manipulare, n-are nici un sens, sunt huligani, ăia nici nu știu ce vor, tu ce vrei? Erau întrebările de pe mess ale celor care rămâneau acasă. Așa o fi. O fi manipulare, o fi haos. Nici mie nu mi-e foarte clar de ce ies în stradă. Ba e Arafat, ba e comasarea alegerilor, ba e atitudinea unui președinte care crede că își poate permite absolut orice cu oricine (vezi oripilantul episod cu trădarea regelui), ba e un guvern care nu știe pe ce planetă trăiește, ba taxele, ba învățământul varză, ba picioarele băgate în tot ce înseamnă cultură, Roșia Montana, birocrația, corupția, ba una, ba alta. Nici nu știi unde începe și unde, dacă, se termină lista asta. Dar e clar că o listă bine articulată va trebui să apară cât mai curând.

Nu am un motiv concret. E ca într-o relație care nu mai merge. Lucrurile s-au adunat, simți că ceva e profund greșit și că despărțirea e iminentă. Dar ce dragoste a fost! Acum aproape 8 ani ieșeam în stradă la flashmob-uri anti Năstase, la mintinguri pro Băsescu, stăteam cu o mână pe telefon și cu una pe tastatură să trimit mesaje de susținere, împărțeam fluturași. Ce vremuri! Relația noastră însă s-a stricat iremediabil și violent.

Pe cine pui în loc? Habar n-am. Recunosc că ideea unui Ponta sau a unui Antonescu mă sperie și mă dezgustă aproape la fel de rău. La fel și tendința de a politiza protestul ăsta. Nu e vorba de un partid sau altul pentru că, să folosim un truism, sunt toți la fel. Dar astfel de întrebări pierd ideea protestului. Nu e un protest politic. Este sau cel puțin vreau să cred că este un protest civic.

E bine să învățăm și să exersăm niște valori din când în când. Revoltele de acum sunt pentru a le aminti domnilor și doamnelor de la putere că nu sunt singuri în țară. E un semnal de alarmă, un semn de existență. Oameni buni, e prima dată în foarte mulți ani când strigăm cine suntem. Helllooo, suntem și noi aici, mai ușor cu politica pe scări!

Aseară am văzut cel mai complex peisaj uman din ultimul timp. De la hipsteri colorați la galeriști în treninguri, de la șoareci de bibliotecă la doamne ce lăsaseră ciorba pe foc, de la domni revoluționari până la vecinul de la bloc. Toți erau acolo. Și mai cred că nu toți erau manipulați. Erau oameni frumoși acolo, relaxați, care nu veniseră de foame, nici de plicitiseală, ci pentru a apăra niște principii. Și pentru a experimenta cea mai pură formă de democrație – protestul. Erau și dubioși, erau și cocalari dar hey, asta e România! Nu ne plac dubioșii de la Universitate? Păi hai cât mai mulți nedubioși acolo să schimbăm peisajul.

Un tip micuț se uită fix la un altul care stătea liniștit. Băăăăăă, tu ești milițian sub acoperire. Băă, ăsta e milițian! Zi, mă, cine ești! A fost un pas până la a-l lua la bătaie pe prea liniștitul băiat. Paranoia e de toate părțile.

Și jandarmii mi s-au părut ok. Un pic cam prea prezenți, într-o demonstrație tăcută de forță, dar cel puțin eu nu i-am văzut făcând gesturi absurde. Și da, aș fi vrut să intervină dacă ar fi început să-mi zboare pietre pe lângă urechi.

Trebuie să existe un motiv bun ca peste 3000 de oameni să înghețe la minus grade. Diseară să ne îmbrăcăm gros, colorat, frumos și să mergem în Piață. Mulțumim, domnule Băsescu, că ne dai motive să ne amintim că avem conștiință civică!

Daca se intreaba cineva daca si ce mai citesc, ma gasiti pe Bookaholic.ro, un proiect foarte simpatic cu carti, in parteneriat cu BuyBooks.

In lumea backpackerilor intalnesti cei mai interesanti oameni. Vorbind cu ei, viata ta ti se pare un sir plictisitor de intamplari previzibile, intr-un univers din care evadezi ocazional, cand iti permit zilele de concediu.

Sa-i luam pe Rose si Marcin. Au plecat din Japonia si se indreapta spre Polonia. Cu bicicleta. I-am intalnit in Esfahan. S-au cunoscut in Africa, unde Rose facea voluntariat si Marcin, arhitect, era in vacanta. De un an si ceva bicicleau prin lume, prin locuri unde altii nu ar merge nici cu escorta. Acum sunt in Iordania. Dincolo de nebunia aparenta a gestului, va dati seama cat te transforma ca om o astfel de experienta?

Read the rest of this entry »

Da, da, da! Chiar da! Poeziile lui sunt super, super misto si poate cu ocazia volumului ce sta sa apara, Orice (Uverturi & reziduuri), sa fie si mai cunoscute. Pana atunci, un mic teasing.

Google scaneaza carti in draci, plastic vorbind. Scaneaza, digitalizeaza, prelucreaza informatia. O biblioteca imensa se construieste acolo, poate biblioteca infinita, totala a lui Borges, imateriala si foarte bine codata.

Partea frumoasa a digitalizarii (ah, profanarea) e data miningul, faptul ca poti cauta, vizualiza, extrage date, identifica patternuri, asocia cu fenomene culturale sau sociale, pune in context. Nu stiu despre voi, dar eu m-as juca non stop cu informatia si as intoarce-o pe toate partile.

Google Books Ngram Viewer e o jucarioara cu care afli cum se repeta un cuvant/o fraza de-a lungul timpului in carti. De exemplu, de la 1800 pana azi cum s-a repetat in literatura engleza cuvantul revolutie? Uite asa. Computer? Prin anii 40 a intrat in text, urcand exponential. Samd. Mai face si greseli, dar ideea e faina. E un mod misto de a vedea cum a evoluat un concept de-a lungul timpului.

La foc automat sunt povestirile lui Cristian Teodorescu din Medgidia, orasul de apoi. Cititorul nu are timp sa rasufle, coplesit fiind de intamplarile banale si extraordinare din mica urbe dobrogeana din perioada celui de-al doilea razboi mondial (plus – minus niste ani).

Nu cred in teoria de pe coperta a patra ca cititorii isi pot scrie singuri romanul si ca nu conteaza ordinea povestirilor. Intr-adevar, se pot citi independent si au o savoare proprie, dar asezarea lor in carte nu mi se pare deloc intamplatoare. E fain sa regasesti un personaj peste cateva povestiri, sa urmaresti traseul altuia si sa astepti cu emotii ce se va intampla intr-unul dintre multele fire narative. Read the rest of this entry »

Ma enerveaza la culme spotul BCR cu 20 de ani. Probabil e pe target, probabil e pe un insight bun despre consumatorii seriosi care renunta la prostii, merge perfect pe mentalitatea comuna cu “lasa tampeniile, fa si tu ceva serios”.

Clisee? Ohoho! Parca ii aud pe ai mei sa termin cu tampeniile cu scrisul, cu Literele, cu calatoriile in tari dubioase si sa pun mana frumos sa-mi fac si eu o cariera, o casa, un copil, o masina, al doilea copil. Ca tot omu’.

Realismul sa traiasca, zice BCR. Pai hai sa ne facem toti atunci credite, ca realist vorbind o sa le platim la sf asteapta, sa acumulam chestii si sa renuntam naibii la experiente si la visele prostesti din adolescenta.

Dar da, BCR e printre putinii care comunica frumos, pe target,  sustinut, integrat pe tv, online (print nu mai stiu de mult) si care s-au prins cam cum sta treaba cu internetul. Doar ca m-a enervat pe mine personal spotul asta.:) Personajul e de o banalitate covarsitoare, genul caruia iti vine sa-i lipesti stickere colorate pe masina sa-l mai inveselesti un pic si sa-i dai niste americani sa citeasca. Si-o vodka.

La fiecare mutare, ma trezeam cu o gramada de carti ce nu parea sa-si faca loc prea usor in noua casa. Intotdeauna trebuia sa fac o selectie, sa ma uit ce sa trimit acasa la Craiova si ce iau cu mine in noul loc unde ma mutam in Bucuresti.

De obicei trimiteam ce citisem, dar si ce era cumva “outdated” pentru mine si nu ma reprezenta in momentul ala. Daca trecusem de perioada respectiva, in saci cu ele, daca nu, le caram cu greu si le inghesuim noi cumva.

Read the rest of this entry »

Cu ce ne distram la Fourhooks de cand avem contract cu Mos Craciun sa avem grija de mailul lui.